Ivan Rusev, doctor în științe biologice din Parcul Național „Tuzlivski Lymani” din regiunea Odesa, susține că de la începutul războiului din Ucraina, au murit cel puțin cinci mii de delfini în Marea Neagră.

Potrivit lui Rusev, aceștia ar fi victime colaterale ale conflictului în curs: cauza morții lor se găsește în sonarele militare care sunt folosite de navele și submarinele rusești larg prezente în acea zonă, sonare care dăunează auzului delfinilor și care interferează cu capacitatea lor de ecolocație pe care se bazează pentru a vâna, a naviga și a evita prădătorii.

Pierderea acestei capacități face ca aceste mamifere să devină deosebit de vulnerabile: „Devin complet dezorientate, își pierd punctele de reper. Se lovesc de pietre și nu mai pot căuta hrană. Delfinii care nu se mai pot hrăni pierd foarte repede în greutate ”, explică Rusev pentru RFI.

Un număr subestimat, pentru că nu toți delfinii morți eșuează pe plajă, mulți ajung pe fundul mării și, în orice caz, echipa lui Rusev este în măsură să monitorizeze în prezent „doar 3-5% din coasta ucraineană”: motiv pentru care numărul real ar putea fie de „zeci de mii” de mamifere.

„Este o tragedie uriașă - explică Rusev -. Oamenii trebuie să realizeze că moartea delfinilor în Marea Neagră marchează moartea ecosistemului său. Este o tragedie ecologică. Delfinii, cele mai inteligente animale din lume, pier din cauza războiului”.

Înainte de război, un studiu cuprinzător al populației de cetacee din Marea Neagră a constatat că în Marea Neagră existau cel puțin 253.000 de delfini și că populațiile „nu s-au micșorat în ultimii 20 de ani”.

Acum, oamenii de știință specialiști în mediu din Turcia, Bulgaria și România au raportat o creștere semnificativă a numărului de delfini morți aduși la țărm. (LA STAMPA)

sursa: RADOR