Este acesta doar rezultatul școlii, al sistemului de educație? Sau e mai mult decât atât?

Pornind pe urmele cărților, am găsit pe o distanță de 150 km, doar două librării sărăcăcioase în orașele mici. Niciuna în sate. Înghesuite printre flori de plastic, mingi, găleți și detergenți, rechizitele școlare sunt singurele obiecte care rezistă în magazinele sătești și care au o legătură cu școala. Nici bibliotecile nu sunt sau nu sunt funcționale. Un studiu arată că 6 din 10 școli rurale nu au biblioteci. Iar din 1990 și până astăzi, au dispărut peste 8300 de biblioteci din România.

Flori de plastic, mături, lighene…

Comuna Izvorul Crișului din județul Cluj are o veche tradiție comercială: aproape toți locuitorii ei vând, în spații amenajate la porți, obiecte manufacturate: cojoace, carpete, preșuri, coșuri sau papuci de casă. Sunt vestiți în toată Transilvania pentru meșteșugul lor casnic și comerțul la stradă, practicate și-n vremea comunismului. Comuna are și o rezervație de liliac sălbatic, din care și-a făcut un brand, iar dacă vrei, poți cumpăra un magnet de frigider imprimat cu ce are localitatea mai de soi.

Însă, nici aici, la Izvorul Comerțului nu există vreo librărie. Fostul primar, János Antal, acum pensionar, este el însuși vânzător la stradă.„Librărie?

"O, nu! N-am avut niciodată. Sunt caiete și creioane la magazin, dar nu și cărți. Nu știu de ce nu avem așa ceva, cred că dacă ar fi, s-ar găsi cine să cumpere. Avem însă o bibliotecă la primărie. Dacă vrea cineva, te lasă să citești, dar nu se prea duc oamenii acolo".

Opt kilometri mai departe, în Huedin, un orășel de munteni, găsim cu greu întrebând de librărie. De fapt, i se spune: „La Rotunda”! Așa o cheamă pe proprietară, o femeie la vârsta pensionării care se încăpățânează să reziste deși, ne spune ea, face vânzare doar în septembrie când încep școlile și în ianuarie când li se termină copiilor caietele.

Citiți continuarea pe PRESShub.ro.