Aproximativ 19 800 de persoane au fost ucise în accidente rutiere în UE anul trecut, o ușoară scădere de 3 % în comparație cu 2023. Este echivalentul a 600 de vieți mai puține pierdute.
În 2023, un număr de 20.400 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere în întreaga UE – 46 de decese rutiere la un milion de locuitori –, ceea ce reprezintă o scădere de 1% față de anul precedent, anunță Comisia Europeană.
„În lunile octombrie, noiembrie și decembrie, accidentele rutiere devin tot mai numeroase, vizibilitatea scade, oamenii trebuie să își schimbe comportamentul și să reducă viteza, pentru a vedea pietonii”.
Ministerul Afacerilor Interne, în colaborare cu Ministerul Educației, a publicat trei ghiduri de educație rutieră dedicate învățământului primar, gimnazial și liceal.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a dat din nou din colț în colț când a fost întrebat ce planuri va implementa Guvernul pentru a reduce numărul accidentelor rutiere din România.
Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în accidentul produs marți în localitatea Mestre din Italia, aproape de Veneția, și-au pierdur viațași patru cetățeni români.
Șeful IPJ Constanța a declarat luni că tânărul de 19 ani fusese oprit în trafic cu câteva ore înainte de accident, iar în autoturism au fost găsite droguri.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Ljubljana a fost notificată vineri de către autoritățile locale cu privire la producerea unui accident rutier pe autostrada A1, între localitățile Garčiani-Murska Sobota.
Se estimează că 19.900 de persoane au fost ucise pe drumurile din UE anul trecut, conform cifrelor finale privind decesele cauzate de accidente rutiere pentru 2021, publicate luni de Comisia Europeană.
Un automobilist a lovit vehiculul care îl transporta prin Kiev pe președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care nu a fost grav rănit în accident, a declarat purtătorul de cuvânt al acestuia.
Numărul victimelor în accidente rutiere a crescut anul trecut față de 2020, dar este încă mai redus decât nivelul dinainte de pandemie în întreaga Uniune Europeană, potrivit datelor publicate luni de Comisia Europeană.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.