Camera Deputaților a adoptat miercuri, în unanimitate, un proiect de lege care prevede că nu beneficiază de liberare condiționată condamnații care execută pedepse pentru omor, viol, corupere sexuală a minorilor sau tâlhărie calificată.
Ministrul justiției i-a demis marți pe directorul Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin, precum și pe directorul adjunct, în urma evaluării deciziei de a da un aviz favorabil pentru eliberarea deținutului Ion Turnagiu.
Fostul episcop al Hușilor Cornel Onilă va fi cercetat în libertate, după ce judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis, vineri, contestația sa împotriva deciziei prin care a fost arestat preventiv.
Curtea de Apel Iași a dispus vineri arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, pe numele de mirean Corneliu Onilă.
Fostul episcop al Hușilor Cornel Onilă a fost reținut, joi, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului Curții de Apel Iași, care-l acuză de viol și abuz sexual împotriva unui fost elev de-al său, scrie site-ul de investigații Să fie lumină.
Comisia Europeană și-a prezentat joi strategia privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați în Europa. Cu toate că UE este lider mondial în domeniul egalității de gen, violența bazată pe gen și stereotipurile persistă.
Premierul Mihai Tudose a declarat miercuri seara, la Antena 3, că, dacă ministrul Carmen Dan își depune demisia o va accepta, motivând că nu poate munci cu un ministru care a mințit în legătură cu înlocuitorul șefului Poliției Române.
Ministrul de Interne a declarat că niciun șef din poliție nu și-a asumat până acum responsabilitatea pentru cazul polițistului suspect de pedofilie, așa cum a făcut apel Carmen Dan prin intermediul purtătoarei de cuvânt.
Poliția Capitalei a anunțat, oficial, că persoana audiată în cazul de agresiune sexuală asupra a doi minori, într-un lift al unui bloc din cartierul Drumul Taberei, este agent al Brigăzii Rutiere.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.