Ministerul Agriculturii de la Varșovia informează că, de la introducerea interdicției vizând importul de produse agricole din Ucraina, în 2023, autoritățile vamale poloneze nu au înregistrat cazuri în care în țară să fi intrat astfel de mărfuri.
În ultimele luni, Uniunea Europeană a aprobat măsuri de reducere și simplificare a birocrației cu care se confruntă fermierii europeni pentru a accesa subvențiile agricole.
Sindicatele franceze și spaniole invită fermierii să blocheze granița pentru a cere concesii la combustibil, condiții economice mai bune pentru producție și export. Și Bruxelles este marți scena unor proteste.
Comisia Europeană a adoptat joi o comunicare care clarifică utilizarea forței majore și a circumstanțelor excepționale în sectorul agricol din UE în cazul unor fenomene meteorologice imprevizibile și extreme.
Guvernul adopta joi programul Rabla pentru tractoare, destinat fermierilor. Premierul Marcel Ciolacu a spus că se vrea astfel încurajarea producție interne de tractoare și susținerea micilor fermieri.
Potrivit unui nou sondaj Eurobarometru privind „Atitudinea europenilor față de mediu”, dat publicității miercuri, europenii continuă să exprime un nivel ridicat de îngrijorare cu privire la mediu, considerându-l un aspect care îi afectează personal.
Ministerul Agriculturii continuă și în anul 2024 aplicarea schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, prin aplicarea unei rate reduse de impozitare a motorinei.
Carlos Guillermo Aguirre Aguilar, președintele Federației Gastronomice din Yucatan, a declarat că, în recentul său turneu în mai multe țări europene pentru promovarea gastronomiei locale, s-a deschis un canal pentru a începe exportul de miere.
Guvernul a aprobat joi un Memorandum prin care acordul convenit zilele trecute la Ankara de premierul Marcel Ciolacu și președintele Recep Erdogan privind reluarea exporturilor și tranzitului de carne și animale vii în Turcia intră în vigoare.
În 2023, statele membre ale UE au importat 163.700 tone de miere naturală din țări din afara Uniunii, în valoare de 359,3 milioane de euro, potrivit unor date prezentate luni de Eurostat.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.