Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat marți un proiect care prevede interzicerea oricărei forme de comunicarecomercială audiovizuală pentru țigări electronice, de tip Vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit.
Camera Deputaților a adoptat marți, cu 256 de voturi "pentru" și patru abțineri legea prin care șoferii condamnați pentru conducerea vehiculelor băuți sau drogați pierd dreptul de a redobândi permisul pentru o perioadă de până la 10 ani.
Senatul a adoptat tacit luni un proiect de lege care prevede că șoferii care produc accidente mortale și au consumat alcool vor rămâne fără permis pe viață.
Arabia Saudită intenționează să permită pentru prima dată vânzarea de băuturi alcoolice diplomaților non-musulmani, conform declarațiilor făcute de două surse familiare subiectului, care au cerut să-și păstreze anonimatul.
Producătorii de șampanie franțuzească au vândut mai puține sticle în 2023, un an de "revenire la normalitate", în termeni de volum, după un an 2022 record, a anunțat luni asociația profesională Comite Champagne, transmite AFP, citată de Agerpres.
Fostul premier și lider PNL, actual președinte al Forța Dreptei, Ludovic Orban, a declarat miercuri că el nu bea alcool, ci doar "apă plată, fresh sau limonadă și mai ales ristretto".
Conform datelor colectate de Wines of Romania, vinurile autohtone au obținut la concursurile internaționale desfășurate anul acesta peste 500 de medalii, dintre care mai mult de 300 de aur, dublu aur sau diamant.
Senatul a votat luni, în unanimitate, legea prin care șoferii condamnați pentru conducerea vehiculelor băuți sau drogați pierd dreptul de a redobândi permisul pentru o perioadă de până la 10 ani.
Președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a susținut joi o conferință de presă în care a vorbit despre posibilitatea introducerii consumului de bere pe stadioanele de fotbal din România.
În primul trimestru al anului 2023, exportul total de alcool etilic și băuturi alcoolice din Republica Moldova a crescut cu 26,8 la sută și a constituit 53,47 milioane de dolari.
Elita politică a Rusiei s-a îndreptat către alcool în timp ce face față presiunilor crescânde generate de războiul din Ucraina, potrivit presei independente, care citează surse anonime apropiate de Kremlin, parlament și administrațiile regionale.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.