Biroul Electoral Central pentru alegerile europarlamentare și locale din 9 iunie informează că vineri începe campania electorală pentru cele două scrutine și vine cu o serie de recomandări pentru partide și candidați.
În mesajul său de Ziua Europei, președintele Klaus Iohannis vorbește despre provocările actuale și transmite că alegerile europarlamentare reprezintă "un test cu mize foarte importante" pentru democrația UE.
Peste 60 de orașe din Europa, printre care și zece orașe din România, vor proiecta mesaje prin care încurajează cetățenii să voteze, cu o lună înainte de alegerile europene din 6-9 iunie.
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan le-a transmis miercuri tinerilor liberali că nu vor avea vacanță în această vară, pentru că ”bătălia cea mai importantă pentru PNL este pe 15 septembrie”, la primul tur al alegerilor prezidențiale.
Gabriela Firea, politiciana acuzată de lucruri pe care doar ea nu recunoaște că le face, speră cu jumătate de gură să mai prindă un mandat în fruntea Bucureștiului, însă este conștientă de șansele minime.
Sebastian Burduja, actual ministru al Energiei și candidat din partea PNL (fără PSD, sic!) la Primăria Capitalei, se prezintă o tânără speranță a politicii, deși realitatea stă puțin altfel la capitolul "speranță".
Noul guvern al Serbiei va include un fost șef pro-rus al serviciilor de informații și fost ministru, Aleksandar Vulin, care a întreținut legături strânse cu Rusia și este sancționat de Statele Unite, relatează AP.
Expert Forum analizează toate veniturile și cheltuielile partidelor politice legate de subvenții din primele 3 luni ale anului 2024 și problemele legate de lipsa de transparență a perioadei de precampanie.
Ministra Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, a anunțat luni că la alegerile europarlamentare din 9 iunie, românii din diaspora vor avea la dispoziție peste 900 de secții de votare, dublu față de numărul celor organizate la alegerile din 2019.
Premierul olandez, Mark Rutte, candidat pentru postul de secretar general al NATO, și-a asigurat susținerea Turciei în urma întâlnirii de săptămâna trecută cu președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, relatează AP, citând un oficial turc.
Biroul Electoral Central a decis luni lista partidelor și a candidaților independenți care au rămas în cursa pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.