Democrații au depus luni la Camera Reprezentanților un act de acuzare împotriva lui Donald Trump, prima etapă către deschiderea formală așteptată în această săptămână a unei a doua proceduri de destituire a președintelui american în exercițiu.
Președintele în exercițiu Donald Trump s-a declarat "scandalizat” de violența susținătorilor săi care au vandalizat miercuri sediul Congresului, după ce inițial le-a transmis că sunt ”speciali”. Mai mulți membri ai Cabinetului au demisionat.
Partidul Social Democrat susține că premierul Florin Cîțu și președintele Klaus Iohannis sunt singurii demnitari ai statului și printre puținii decidenți occidentali care n-au avut până acum vreo reacție privind evenimentele din SUA.
Președintele Donald Trump a anunțat, după ce Congresul SUA a validat victoria democratului Joe Biden, că va asigura ”o tranziție ordonată” pe 20 ianuarie. Pe de altă parte, el a susținut că acesta e doar ”începutul luptei pentru MAGA”.
Politicienii români au transmis mai multe mesaje de indignare față de violențele din SUA, unii dintre ei comparând situația cu mineriadele din România anilor 1990 sau cu actuala situație politică de la București.
După o ședință tensionată, întreruptă de proteste și de constestări, Congresul SUA a certificat joi dimineața (ora României) victoria lui Joe Biden la alegerile prezidențiale.
Washington Post a publicat o înregistrare a unei discuții în care președintele în exercițiu Donald Trump îi cere unui oficial din statul Georgia să-i ”găsească” 11.780 de voturi.
Marii electori se reunesc luni în adunările legislativelor din fiecare stat al federației pentru a-l vota în mod oficial pe Joe Biden drept viitorul președinte al SUA.
Secretarul american al Justiției, Bill Barr, a declarat marți că nu a constatat suficiente "fraude" pentru a invalida victoria lui Joe Biden la prezidențiale, contrar afirmațiilor lui Donald Trump.
Donald Trump a declarat pentru prima dată joi că va părăsi Casa Albă dacă este confirmată victoria lui Joe Biden în alegerile prezidențiale din 3 noiembrie.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.