Procurorul general Alex Florența a transmis vineri un mesaj cu privire la recrudescența în spațiul public a unor manifestări caracterizate prin discurs instigator la violență, ură sau discriminare.
Premierul australian a anunțat luni crearea unei unități de poliție responsabile de combaterea antisemitismului, după incendiera unei sinagogi din suburbia orașului Melbourne cu câteva zile mai devreme, potrivit lalibre.be.
Un sondaj realizat de Ipsos pentru Crif relevă o „răsturnare istorică” în rândul categoriilor de francezi care exprimă opinii antievreiești, notează „Le Point” (Franța).
Atacurile violente de un antisemitism flagrant din Olanda demonstrează că Europa nu a învățat nimic din trecutul ei întunecat, iar acum jihadiștii transpun iarăși în fapte istoria nazismului, scrie Ynet News sub semnătura lui Ben-Dror Yemini.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat vineri dimineața să fie trimise două avioane la Amsterdam pentru a-i salva pe suporterii echipei Maccabi Tel-Aviv, după ciocnirile dintre suporteri izbucnite în cursul nopții.
Președinta Comisiei Europene consideră că a venit momentul reducerii la tăcere a armelor din Orientul Mijlociu, pentru a putea fi pace în Israel, în Gaza și în Liban, scrie Diário de notícias (Portugalia).
Judecătorii de la Curtea Constituțională s-au reunit luni într-o nouă ședință în care a respins contestația Dianei Șoșoacă față de neînregistrarea candidaturii sale la alegerile prezindețiale.
Ana Ciceală, consilieră municipală în Consiliul General al Municipiului București, îi trimite o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis după ce acesta l-a decorat pe Aurelian Bădulescu, cunoscut pentru comportamentul său grobian.
Partidul de extrema stângă al Franței, Franța Nesupusă (LFI), a părut pentru un scurt răstimp, în contextul manevrelor electorale, că-și impusese o încetare a focului în privința declarațiilor antisemite.
Berlinul intenționează să își reformeze testul de naturalizare pentru a se asigura că solicitanții străini aderă la valorile Germaniei și, în special, la refuzul antisemitismului, potrivit Le Point.
Liderii PSD și PNL, Nicolae Ciucă, au vorbit din nou, cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, despre îngrijorările lor privind avântul pe care formațiunile extremiste îl au în toată Europa, inclusiv în România.
În Franța, numărul actelor antisemite a crescut anul trecut la 1.676, față de 436 în anul precedent. Crif constată o "explozie" după 7 octombrie, ziua atacurilor Hamas asupra Israelului.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.