Grecia se află pe primele poziții în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, în ceea ce privește calitatea apelor pentru scăldat, potrivit raportului dat publicității în acest sens de Agenția Europeană de Mediu (AEE) și Comisia Europeană.
Pe lista de cumpărături a cetățenilor din Mali, acum în loc de pâine se află gheața. Căldura record a făcut ca aceasta să devină o necesitate de bază, fără a o exclude din logica pieței și a inflației.
Acțiuni imediate pentru a stopa o creștere multianuală fără precedent a numărului de cazuri de holeră la nivel mondial sunt necesare, afirmă Grupul internațional de coordonare (ICG) privind furnizarea de vaccinuri, potrivit UNICEF.
Asociația MaiMultVerde, cu sprijinul a 51 de organizații neguvernamentale, solicită Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, prin intermediul unei scrisori deschise, crearea unui program național de administrare a malurilor râurilor.
Rezervele de apă ale Cataloniei sunt sub 16% din capacitatea lor, iar autoritățile au declarat stare de urgență în 202 municipalități, inclusiv la Barcelona, totalul locuitorilor afectați fiind de aproape 6 milioane.
Se estimează că peste 1,2 milioane de baraje fragmentează râurile Europei, dintre care peste 156.000 sunt fără utilizare, potrivit unui comunicat, citat de Athens-Macedonian News Agency, preluată de skai.gr.
Un studiu al Fondului Națiunilor Unite pentru Copii, publicat luni, sugerează că "347 de milioane de copii sunt expuși unui deficit semnificativ sau extrem de grav de apă" în opt țări din Asia de Sud, scrie Le Monde.
Femeile și fetele sunt responsabile pentru aducerea apei în șapte din zece gospodării care nu au rezerve în incintă, potrivit primei analize aprofundate a inegalităților de gen în ceea ce privește apa potabilă, salubritatea și igiena în gospodării.
Comisia Europeană a aprobat joi o contribuție de peste 166 de milioane de euro din Fondul de coeziune 2014-2020 pentru modernizarea rețelelor de apă și de ape uzate din județele Călărași, Giurgiu, Ialomița și Ilfov din România.
În prezent, 45% dintre români aleg să consume cel mai des apă îmbuteliată, comparativ cu 58% în 2021, conform unui studiu de Reveal Marketing Research.
Comisia Europeană a aprobat o contribuție de peste 160 de milioane de euro din Fondul de coeziune pentru extinderea și îmbunătățirea rețelelor de canalizare din județul Iași.
Comisia Europeană a aprobat miercuri o contribuție de peste 160 de milioane de euro din Fondul de coeziune pentru extinderea și îmbunătățirea rețelelor de canalizare din județul Iași.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.