Fostul ministru al Economiei, deputatul USR Claudiu Năsui, susține că reparația țevilor prin care circulă apa caldă în București se va termina în 89 de ani, 8 luni și 16 zile, dacă se menține ritmul actual de modernizare.
Comisia Europeană a aprobat joi o investiție de 216 milioane de euro din Fondul de coeziune pentru modernizarea sistemului de transport al energiei termice din București.
Primăria Municipiului București a lansat licitația publică pentru reabilitarea a aproximativ 40 de km de rețea din sistemul de termoficare al Bucureștiului.
Cu conturile blocate din cauza unor datorii foarte ridicate, Primăria Municipiului București vrea preluarea producătorului de energie ELCEN pentru a rezolva problemele cu apa caldă și căldura din Capitală.
Avocatul Poporului transmite că se implică în problema lipsei apei cale și a căldurii din București și a cerut explicații de la Primăria Capitalei și primăriile de sector privind măsurile luate pentru remedierea problemelor.
Vicepremierul Raluca Turcan spune că Primăria condusă de Gabriela Firea a avut un interes ”zero” pentru atragerea de fonduri europene. Nicușor Dan promite că va accesa mult mai mulți bani europeni din cadrul financiar multianual 2021-2027.
RADET are o datorie față de ELCEN pe care trebuie să o achite, iar dacă acest lucru nu se petrece, ELCEN intră în incapacitate de plată și nu va putea livra agent termic și apă caldă către RADET, anunță ministrul Energiei, Victor Grigorescu.
Liviu Dragnea a declarat că există o presiune care vine dinspre partea liberală din Guvern către ELCEN pentru a cere Primăriei Capitalei să plătească datoriile acumulate în zece ani, amenințând că bucureștenii vor rămâne fără apă caldă și căldură.
Liviu Dragnea a afirmat că nu crede în coincidențe în privința situației create de lipsa apei calde în mai multe sectoare ale Capitalei, în timp ce Gabriela Firea a vorbit de o premieră și a spus că nu vrea să se gândească la acțiuni neortodoxe.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.