Comisia Europeană invită 19 state membre, printre care și România, să respecte normele UE privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public.
România și Irlanda sunt obligate la plata către Comisie a unei sume forfetare în cuantum de 3 milioane de euro, respectiv, 2 milioane de euro, pentru că nu au transpus în mod complet, în termenul prevăzut, Directiva privind spălarea banilor.
Consiliul a adoptat în mod formal noi norme privind protecția avertizorilor de securitate. Noile norme vor impune crearea unor canale sigure de raportare atât în interiorul unei organizații–private sau publice–cât și de către autoritățile publice.
Astăzi intră în vigoare Directiva UE privind echilibrul între viața personală și viața privată, care prevede noi drepturi pentru părinți și îngrijitori.
Victor Negrescu îi transmite o scrisoare liderului Camerei Deputaților cu rugămintea de adoptare a unui proiect de lege pentru a evita sancțiuni din partea UE din cauza netranspunerii în legislația națională a unei Directive pe mediu.
România are mai multe restanțe în privința transpunerii în legislația națională a reglementărilor europene și Comisia Europeană a cerut explicații autorităților de la București.
Liderul Senatului propune înființarea unei comisii parlamentare în fața căreia să se prezinte oameni din sistemul judiciar care să denunțe abuzurile comise până acum.
România nu e singura țară care nu se grăbește să transpună această directivă în legislația națională. Alte șapte state au fost îndemnat de Comisia Europeană să ia măsuri în acest sens.
Comisia Europeană a hotărât marți să trimită un aviz motivat Poloniei în ceea ce privește Legea privind organizarea instanțelor ordinare din această țară. Aceasta este a doua etapă a procesului de infringement.
Guvernul a aprobat, vineri, un proiect de lege de modificare și completare a codurilor penale conform directivei Comisiei Europene, inițiată de europarlamentarul Monica Macovei, despre instituția confiscării extinse.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.