UE a făcut un pas spre prăpastie atunci când, după mai bine de 25 de ani de negocieri, a transformat acordul cu Mercosur într-o problemă instituțională internă, crede Bernardo Ivo Cruz într-un articol pubicat în „Diário de Notícias” (Portugalia).
Camera Reprezentanților nu a reușit să adopte legea bugetului până la termenul stabilit la sfârșitul zilei de vineri, 30 ianuarie, marcând începutul unei așa-zise închideri (shutdown), sau paralizii a guvernului, informează sâmbătă dpa.
La două săptămâni după summitul dintre Trump și Putin din Alaska, într-un interviu acordat ziarului Daily Caller, președintele SUA a recunoscut că o întâlnire bilaterală între liderii rus și ucrainean pare puțin probabilă.
Pe măsură ce campania electorală se înfierbântă, cancelarul german are de furcă cu problemele pe tema Ucrainei, scrie „Politico” (SUA), sub semnătura lui Chris Lunday.
Uniunea Europeană ia în considerare deblocarea miliardelor de euro pentru Ungaria, care au fost înghețate din cauza preocupărilor legate de statul de drept, în timp ce încearcă să obțină aprobarea Budapestei pentru ajutorul acordat Ucrainei.
Punctele de trecere a frontierei „Leuşeni”, „Sculeni”, „Ungheni”, „Costeşti”, „Lipcani”, „Cahul” şi ”Giurgiuleşti” şi-au sistat temporar activitatea pe partea română, din cauza unor defecţiuni tehnice ale bazei de
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.