Fiecare școală trebuie să aibă un „grup de acțiune anti-bullying”, care trebuie să aibă rolul de „prevenire, identificare și soluționare” a acestui tip de comportament între elevi, prin acțiuni fizice, verbale, relaționale și/sau cibernetice.
Președintele Klaus Iohannis a retrimis spre examinare Parlamentului legea referitoare la sancționarea bullying-ului în școli, obiectând că ”se restrânge domeniul de aplicare al legii”.
O asistentă care lucrează la secția ATI a Spitalului Clinic Județean Sibiu este hărțuită de vecini, de câte ori se întoarce acasă, fiind acuzată că îi poate îmbolnăvi, relatează Turnul Sfatului.
O asistentă medicală de la Spitalul de Boli Infecțioase din Galați povestește pe Facebook că vecinii i-au aruncat cu clor pe ușa apartamentului și că a fost dată afară din magazin pentru că tratează pacienți cu COVID-19. Poliția a deschis dosar penal
Cum gestionezi relațiile cu ceilalți. Cum faci să nu îi urăști pe cei din jur doar pentru că pot fi purtători de coronavirus, ipotetic. Cum faci față prejudecăților că focarele apar într-o anumită minoritate?
Persoanele cu dizabilități și vârstnicii din azile și centre rezidențiale reprezintă cea mai vulnerabilă categorie socială în contextul epidemiei de COVID-19, transmite Centrul de Resurse Juridice.
Un film cu actrița Medeea Marinescu demască umilința, frica din școli. Concluzia: nu e suficient ca elevii să învețe bine, trebuie să învețe și binele, la școală să nu domnească frica. Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași.
Pe 7 noiembrie 2018, EURACTIV România a organizat cea de-a șasea vizită în școlile din mediul rural, din cadrul proiectului pe tema educației juridice.
La Telefonul Copilului s-au înregistrat, anul trecut, 4.565 de situații de abuz asupra copiilor, abuz de tip bullying, violență în familie și discriminare, în creștere cu 45,24% față de 2015.
Din motive ostensibile, schimburile economice ale României cu Japonia, precedente celui de-al Doilea Război Mondial au fost ignorate de istorici, până în ultimul deceniu al veacului trecut, scrie dr Radu Șerban.
Cât de digitale vor fi investițiile în agricultură și în dezvoltarea rurală în ultimii ani? O înrebare la care condițiile pandemiei par să forțeze acțiunea urgentă. O întrebare la care Comisia Europeană răspunde și prin finanțări concrete.