Documentele solicitate la depunerea dosarelor - mai puține; toate proiectele vor fi vizitate în etapa de evaluare; grilele de evaluare vor fi extrem de detaliate - explicații, într-un interviu acordat EurActiv/HotNews.ro.
Yes!Delft - una dintre primele inițiative pentru start-up-uri, dezvoltând peste 150 de firme. „Când acestea intră în incubatorul Yes!Delft, lista de activități care trebuie rezolvate pare nesfârșită.
Lansarea unor linii de finanțare pe noul
program de Competitivitate, cu buget consistent - de 560 milioane de euro, marcată
de lipsă de transparență, erate și bâlbe, precum și lipsa de coordonare între instituțiile
de resort aruncă o
Verizon Communications a anunțat astăzi, 12 mai, că va cumpăra AOL cu 4.4 miliarde de dolari. Astfel, regele de astăzi al telefoniei mobile va cumpăra fostul rege al mass-media, titrează New York Times.
Datele Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare, publicate marți, 12 mai, arată că, la sfârșitul lunii martie 2015, valoarea
totală a depozitelor la instituțiile de credit din România a fost în scădere cu 2,5% față de
sfârșitul
Creditul fiscal pentru cercetare și inovare, schimbarea criteriului „prețul cel mai scazut” la atribuirea studiilor de fezabilitate pentru proiectele de infrastructura și flexibilitate mai mare a unor reguli pe piața muncii sunt numai
Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, a discutat cu reprezentanți ai companiilor de top din Uniunea Europeană despre afaceri, investiții, perspectiva economiei digitale în prima zi a summitului de business european.
Ministerului Fondurilor Europene si Ministerul pentru Societatea Informațională au lansat în consultare publică proiectul Ghidului Solicitantului pentru beneficiari privați: Acțiunea 2.2.1 – „Sprijinirea creșterii valorii adăugate
„Date fiind deficiențele existente în designul structurii Uniunii Bancare Europene (UBE), starea actuală a sistemului bancar din România, perspectivele de dezvoltare economică ale României și beneficiile pentru politica monetară, o
Cele șapte programe de finanțare pentru IMM-uri, cu fonduri de la bugetul de stat, au primit în urma ședinței de Guvern de miercuri, 18 martie, aprobarea pentru prima tranșă de 10 milioane de lei -anunță un comunicat de presă al Executivului.
Gabriel Friptu, coordonatorul Programului Operațional Regional a oferit la conferința „Oportunități de finanțare pentru IMM-uri 2014-2020” câteva detalii legate de instrumentele financiare care se vor aplica pentru companii, documente
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.