Ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a aflat duminică, la Loman, în mijlocul crescătorilor de ovine din Munții Sebeșului. El a cumpărat mai multe produse specifice zonei și a vorbit despre relația dintre cioban și câine.
Actualul Parlament va rămâne în istorie ca cel mai numeros, dar și pentru modul în care a încercat și a și reușit de multe ori să modifice legi în propriul beneficiu. "Brandul" lor ar putea fi "Marțea neagră".
Guvernul a decis miercuri, prin ordonanță de urgență, să suspende aplicarea articolelor din Legea Vânătorii referitoare la numărul de câini la stână și la pășunat până la 25 aprilie 2016. Între timp, se va căuta o soluție de modificare a legii.
Parlamentarii au votat o lege potrivit căreia ciobanii de la șes pot avea la stână un singur câine, la deal sunt permiși doi, iar turmele de la munte pot fi păzite de cel mult trei câini, relatează Digi 24. Există și amenzi pentru încălcarea legii.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.