Restricțiile sociale impuse pe fondul pandemiei de COVID-19 au dus la situații suplimentare de marginalizare și abuz. Din datele IGPR, în primul semestru din 2020, au fost depuse la poliție 329 de plângeri privind violul
asupra minorilor.
Unu din zece părinți nu și-ar lovi niciodată copilul, iar unu din doi crede că lovirea este spre binele copilului, arată un raport al Fundației World Vision România.
La Telefonul Copilului s-au înregistrat, anul trecut, 4.565 de situații de abuz asupra copiilor, abuz de tip bullying, violență în familie și discriminare, în creștere cu 45,24% față de 2015.
Directoarea Grădiniței Flipper din cartierul Cotroceni din Capitală, Ioana Neagu, acuzată că a bătut trei copii, va fi cercetată sub control judiciar, după decizia de joi a magistraților de la Judecătoria Sectorului 5, soluția nefiind definitivă.
Cardurile de energie, care reprezintă un sprijin pentru plata facturilor la energie, urmează să fie distribuite de pe 1 februarie populației, iar începând cu 20 februarie oamenii își pot plăti facturile cu acestea.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.