Parlamentul European a reacționat în plenul de săptămâna aceasta de la Strasbourg la acuzațiile recente de corupție prin modificări imediate și solicitări de măsuri pentru a elimina lacunele din normele de transparență existente.
Parlamentul European își pune întrebări în legătură cu acordul din domeniul transportului aerian semnat în urmă cu mai puțin de un an (octombrie 2021) între UE și Qatar, care a fost prezentat de Comisia Europeană drept "istoric".
Parlamentul European a decis marți să o destituie pe Eva Kaili din funcția de vicepreședintă, în contextul scandalului de corupție în care e implicată eurodeputata elenă.
Europarlamentarii USR și grupul Renew Europe solicită Comisiei Europene înființarea în regim de urgență a unei Agenții Europene de Integritate pentru a preveni cazurile de corupție și spălare de bani în cadrul instituțiilor europene.
Louis Colart este jurnalist la ziarul belgian Le Soir și unul dintre cei trei reporteri care au descoperit QatarGate, unul dintre cele mai mari scandaluri de corupție și spălare de bani din ultimii ani, scrie publicația elenă Kathimerini.
Marea majoritate a statelor membre ale Uniunii Europene au convenit, în principiu, să înghețe miliarde de euro din fondurile de la bugetul UE alocate Ungariei după o reuniune a reprezentanților permanenți ai statelor membre de la Bruxelles.
Șefa Parlamentului European a convocat o reuniune extraordinară a Conferinței președinților pentru a lansa procedura de încheiere a mandatului de vicepreședinte al Evei Kaili, eurodeputata elenă acuzată de corupție.
Presupusul caz de corupție în favoarea Qatarului în care sunt implicați reprezentanți ai Parlamentului European "afectează grav reputația" acestei instituții a UE, a declarat duminică Paolo Gentiloni, comisarul european al economiei.
Cardurile de energie, care reprezintă un sprijin pentru plata facturilor la energie, urmează să fie distribuite de pe 1 februarie populației, iar începând cu 20 februarie oamenii își pot plăti facturile cu acestea.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.