Statele UE trebuie să își îndeplinească obligațiile de a lua azilanți din Grecia și Italia, prioritate având minorii neînsoțiți, potrivit unei rezoluții a PE. România se numără printre statele care au preluat foarte puțini refugiați.
Redistribuirea a numai 6.000 până la 8.000 de refugiați din totalul de 160.000 între statele Uniunii Europene dă măsura insuccesului, a afirmat joi ministrul de Interne al Slovaciei, Robert Kalinak, relatează Agerpres.
Andrej Kiska, a cărui țară asigură președinția rotativă a UE, a calificat, luni, la Palatul Cotroceni, cota refugiaților drept o propunere nefericită, precizând că din punctul său de vedere este o temă politică moartă.
Președintele Ungariei, Janos Ader, a stabilit pentru 2 octombrie data desfășurării referendumului inițiat de Guvern cu privire la sistemul de cote obligatorii de relocalizare de refugiați în statele Uniunii Europene.
Victor Negrescu a explicat pentru EurActiv.ro importanța unui proiect de țară, dar și faptul că încă avem o problemă în a ne cunoaște drepturile și obligațiile în UE. Eurodeputatul S&D spune că România nu a știut să negocieze în criza migrației.
Liderii celor mai importante instituții europene au prezentat o imagine sumbră a Uniunii Europene, spunând că blocul celor 28 de state duce lipsă de leadership și alunecă spre politici naționaliste.
Polonia nu poate accepta refugiați în acest moment, a declarat premierul polonez Beata Szydlo, la o zi după atentatele care au lovit capitala Europei, provocând moartea a peste 30 de persoane, relatează Reuters.
Premierul Dacian Cioloș a declarat, răspunzând EurActiv, că România e în continuare împotriva mecanismului de redistribuire a refugiaților, atât timp cât fluxul migraționist nu este sub control.România a votat,în 2015, împotriva cotelor de refugiați.
Un procent similar (75,8%) consideră că România nu ar trebui să primească refugiați, potrivit unui sondaj INSCOP la comanda Adevărul, publicat vineri. Față de septembrie a crescut numărul românilor care nu sunt de acord cu primirea de refugiați.
Premierul ungar, Viktor Orban, a anunțat că Ungaria va depune, joi, o plângere la Curtea de Justiție a UE privind cotele obligatorii. Miercuri, Slovacia a intentat un proces similar.
Slovacia a intentat un proces la Curtea Europeană de Justiție împotriva deciziei UE de a impune cote obligatorii de refugiați, a anunțat, miercuri, premierul slovac, Robert Fico.
Polonia nu mai poate accepta cotele obligatorii impuse de UE, după atentatele de la Paris, susține ministrul desemnat pentru afaceri europene, Konrad Szymanski, apreciind că implementarea planului este foarte greu de imaginat acum.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.