"Asasinarea lui Aleksei Petrov nu trebuie legată de admiterea Bulgariei în Schengen, care are propria sa traiectorie și reguli clare", spune purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Anita Hipper.
Printre previziunile serviciului de securitate al casei regale olandeze ar putea fi un atac terorist, un accident, poate chiar un atac al unui stat ostil.
Guvernul a ratificat joi acordul de cooperarea cu Palestina în prevenirea și combaterea criminalității organizate, a terorismului și a altor infracțiuni, semnat pe 19 iulie 2022 la București.
Primul Magistrat de Legătură al Marii Britanii în România, John Williams, și-a început activitatea luna aceasta, la București, urmând să colaboreze îndeaproape cu Ministerul român al justiției.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a susținut vineri, la aniversarea a 15 ani de la înființarea DIICOT, că Direcția este excesiv încărcată cu cauze minore, afectând astfel concentrarea pe marile grupări de crimă organizată.
Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul de numire în funcția de șef al DIICOT a lui Felix Bănilă. Acesta a primit un aviz pozitiv din partea CSM, dar la limită, iar procurorii DIICOT s-au împotrivit venirii acestuia la DIICOT.
Asociația Forumul Judecătorilor desființează cele mai controversate modificări aduse Codului Penal prin care politicienii și funcționarii publici scapă de dosarele de abuz în serviciu, iar crima organizată va fi mult mai greu de pus sub acuzare.
Procurorii antimafia au declanșat miercuri dimineață o acțiune la nivel național pentru anihilarea unei grupări de crimă organizate ce își desfășoară activitatea în 28 de județe din țară. Peste 600 de polițiști participă la acțiune.
Victor Ponta a fost din nou citat în calitate de martor în dosarul în care Liviu Dragnea este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat. Ponta a fost ironic și a făcut referire la alți martori din dosar, care au primit recent funcții.
Cel mai des traficat drog în România rămâne cannabisul. DIICOT notează în raport o scădere a numărului de dosare, dar o creștere în ceea ce privește prejudiciile și sechestrele aplicate.
Procurorii anticorupție au dispus extinderea urmăririi penale împotriva firmei Tel Drum, despre care DNA susține că este controlată de președintele PSD, Liviu Dragnea, și el cercetat în acest dosar.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.