Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) l-a invitat pe premierul Victor Ponta în vacanță la Mamaia, alături de familia sa, pentru a testa serviciile oferite pe litoralul românesc și pentru a studia tarifele de cazare.
Din motive medicale și de odihnă, premierul României a lipsit din țară, în total, 34 de zile în ultimele două luni. De data aceasta, conform surselor EurActiv.ro, Victor Ponta se află pe vasul de croazieră Oasis of the Seas într-o
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.
Ieri, când realizam acest reportaj încă era pace. Astăzi ne-am trezit de la bubuitul obuzelor undeva departe. Se aud de la Cricova, aici unde locuim, iar în acest moment nu știm cine trage.