România continuă să fie implicată în proiecte spațiale, chiar dacă nu deține un satelit propriu, spune cosmonautul Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spațiu.
Bulgaria pierde aproximativ 1 miliard - 1 miliard și jumătate de euro pe an din cauza lipsei unei politici de stat în domeniul turismului cultural, iar acest lucru se întâmplă deja de treizeci de ani, scrie Mediapool.
Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a anunțat luni că, în urma unei noi discuții purtate sâmbătă cu ministrul ucrainean al Culturii, Olexandr Tkacenko, a aflat că pisaniile lui Ștefan cel Mare au fost găsite în Herson.
După dezvăluirile Libertatea privind chiria plătită pentru că șefa ICR Londra nu a dorit să stea în locuința pusă la dispoziție gratuit, MAE anunță verificarea "de urgență" a condițiilor în care a fost încheiat contractul de închiriere.
Comisia a publicat primele trei cereri de propuneri din cadrul componentei MEDIA pentru 2022 a programului „Europa creativă”, un program care dispune în acest an de o finanțare totală în valoare de 226 de milioane de euro.
Firele nevăzute ale dorului de țară au adus-o pe Florica Zaharia din inima New York-ului înapoi la Hărțăganiul natal și în Băița de Hunedoara, unde a fondat un muzeu unic.
Ultimul loc de muncă din România al Andreea Molocea a fost la Ministerul Muncii, în cadrul Agenției Naționale de Egalitate de Șanse. După zece luni petrecute acolo, a plecat din țară și s-a stabilit în Praga, Cehia.
Premiera mondială a celei de-a X-a simfonii de Beethoven, finalizată cu ajutorul inteligenței artificiale, va avea loc pe 9 octombrie și va fi transmisă pe internet.
Începe cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, cu focus „artă și tehnologie”. Programul include peste 100 de evenimente live (indoor, outdoor), online și în eter.
Biserica de lemn din satul Urși este ️marea câștigătoare a anului 2021 în cadrul Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra 2021. Proiectul a câștigat, de asemenea, și Premiul Publicului.
Sir Simon Rattle, una dintre cele mai mari personalități ale muzicii clasice, conducător de orchestre și mai mult decât dirijor, un lider al orchestrelor. Este și Cavaler, înnobilat în 2014.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.