Totul pare că merge prost. 2023 va rămâne un an întunecat. Războiul a revenit pe pământ european, în Ucraina. Când Hamas realizează un pogrom, o parte a lumii îl scuză.
Parlamentul European a aprobat miercuri aproape 455 de milioane de euro sub formă de ajutor din Fondul de Solidaritate al UE ca răspuns la recentele dezastre naturale din România, Italia și Turcia.
Marocul își plânge morții în urma seismului devastator produs în noaptea de vineri spre sâmbătă la sud-vest de orașul Marrakech, în care și-au pierdut viața peste 2.000 de persoane, potrivit ultimului bilanț oficial, relatează duminică AFP.
Românii care au încheiate asigurări obligatorii ale locuințelor ar putea primi despăgubiri mai mari, proporțional cu sumele plătite, potrivit unui proiect de lege depus de deputata USR Pollyanna Hangan.
Premierul Ciucă a convocat luni, în sistem hibrid, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), unde a fost aprobată acordarea cu titlu gratuit a unui ajutor umanitar, destinat sprijinirii populației afectate de cutremurul din februarie.
Fierul ieftin și de calitate inferioară folosit în construcții a fost una dintre cauzele prăbușirii unui număr atât de mare de clădiri în urma cutremurelor care au afectat Turcia la începutul lunii februarie, susțin specialiști în construcții.
Poliția și soldații turci trimiși în zona dezastrului după cutremurele devastatoare de la începutul lunii februarie au fost vinovați de tortură la fața locului, au declarat miercuri Amnesty International și Human Rights Watch (HRW).
O aeronavă C - 130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a executat luni o misiune de asistență umanitară internațională în sprijinul Siriei, pentru transportul unor medicamente și produse medicale, anunță Ministerul Apărării.
Ministerul Educației a publicat marți seară lista unităților de învățământ încadrate în clasa I de risc seismic, dar și a celor cu altă destinație,cum ar fi săli de sport, cămine sau anexe.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.