Președintele Dan a trimis joi CCR o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob.
"E uimitor ce vedem. Cozi peste tot. În țară și afară. Unii încep să renunțe. Prea mare coada. Oameni buni, e MOMENTUL acela. Dupa 10 august.", scrie Cristian Ghinea, pe pagina FB.
"Ce-ți lipsește cel mai mult?" a întrebat-o Dana Deac pe o fetiță din Sudiți, Ialomița. O alta, întrebată cum e Madridul față de Sudiți, a răspuns că e frumos, dar că ea se simte mai bine acasă. Școala din Sudiți a chemat eduVOTE în comunitate.
Cristiana Sima a fondat un colegiu privat pentru învățământ dual. La început, părea o luptă cu morile de vânt, însă ideea a prins și tot mai mulți conștientizează importanța unei meserii. Cu bani europeni, colediul și-ar putea crea campus, cantină.
Academicianul Alexandru Ionescu a spus că și dumnealui, când era la vârsta adolescenței, a lucrat într-o fabrică. Dana Deac a prezentat parabola oului care, din afară, se sparge. Dacă este însă spart din interior, acesta dă viață.
Un nou clip de mobilizare a cetățenilor cu drept de vot pentru alegerile din 26 mai a fost postat pe platforma România 100. Este un clip de animație care explică pe înțelesul tuturor rolul Parlamentului European și importanța votului.
A fost cel mai tânăr europarlamentar din partea României. A fost ministru delegat pentru afaceri europene. Victor Negrescu spune că pe 26 mai, putem să transmitem că România este interesată de ceea ce se va întâmpla pe viitor la nivel european.
Actorii Oana Pellea, Victor Rebengiuc, Mihai Călin, regizorul Tudor Giurgiu, vloggerul Mickey Hash dau replica la cunoscutul comentariu "Nu mă interesează politica", într-un clip postat pe pagina Facebook a Platformei România 100.
Ce cred tinerii despre implicarea lor în viața cetății și cum se raportează la apropiatele alegeri europarlamentare din 26 mai (data organizării în România) - o discuție purtată într-un dialog facilitat de tehnologie.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.