Răscoala de pe Titanic e surprinzătoare, impresionantă și puternică. Pasagerii care vor să impună noi reguli ce prevestesc zorii unui nou regim nu sunt tăcuți, după cum le era obiceiul până acum.
Indivizi corupți sunt aleși, apoi schimbă regulile pentru a putea acționa cu impunitate după bunul plac, după care se bat cu pumnii în piept că ei aduc ordinea; n-ar trebui însă să-i învinovățim: noi înșine i-am ales, și încă cu o marjă apreciabilă.
Președintele Iohannis a declarat joi, în cadrul ședinței de constituire a CSM, că "societatea civilă, politicienii onești și magistrații au vorbit și au acționat în spiritul valorilor societății în care vrem să trăim", iar țara a făcut progrese.
Președintele Klaus Iohannis a transmis joi un mesaj cu prilejul Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății în care spune că decembrie 1989 reprezintă momentul care "a schimbat definitiv parcursul României"
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, s-a adresat luni seară parlamentarilor români, reuniți într-o ședință comună a Senatului și Camerei Deputaților.
Competiția înverșunată care se profilează pentru aprovizionarea cu gaz natural lichefiat (GNL) între Europa și Asia riscă să provoace prețuri de achiziție foarte ridicate pentru a obține contracte, chiar penurii.
Potrivit unui sondaj Eurobarometru efectuat între 12 octombrie și 7 noiembrie, 74% dintre cetățenii europeni aprobă faptul că Uniunea Europeană sprijină Ucraina după invazia declanșată de Rusia.
Războiul Rusiei contra Ucrainei e un memento flagrant, în caz că mai era nevoie de vreunul, cum că dictaturile ne subminează siguranța tuturor, atrage atenția Euobserver.
Uniunea Europeană nu mai poate fi percepută ca un stabilizator extern absolut sigur și incontestabil al democrației liberale în Bulgaria, deoarece ea însăși începe să fie politizată și să devină centru de dezbateri, notează Dnevnik.
La mijlocul lunii martie, la mai puțin de o lună după ce Rusia invadase Ucraina, politologul Francis Fukuyama a formulat o predicție surprinzătoare: Ucraina va câștiga.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.