Pavilionul României din cadrul Expo 2025 Osaka a găzduit joi vizita unei delegații compuse din reprezentanți ai mediului de afaceri din România și Republica Moldova, anunță MAE.
Pentru președintele Trump, relevanța este mai puțin importantă decât diplomația de la lider la lider, scrie David A. Sanger în „The New York Times” (SUA).
Președintele Nicușor Dan a primit marți, pentru prima dată de când ocupă funcția, șefii de misiuni diplomatice, șefii oficiilor consulare și directorii Institutelor culturale și le-a vorbit despre "reformarea României".
Kremlinul a anunțat joi că s-a convenit asupra unei întâlniri în următoarele zile între președintele rus Vladimir Putin și președintele american Donald Trump.
Președintele american Donald Trump s-ar putea întâlni personal cu omologul său rus, Vladimir Putin, săptămâna viitoare. O întâlnire între Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski este planificată ulterior, relatează New York Times.
Mai multe state arabe, inclusiv Egiptul și Qatarul, care mediază un acord în regiune, au cerut încetarea dominației Hamas în Fâșia Gaza la o conferință ONU de la New York.
Eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu salută acordul SUA-UE privind taxele vamale, dar trage ”un semnal de alarmă”, subliniind că România nu trebuie doar să asiste ”neputincioasă”, ci să acționeze ”inteligent”.
Emmanuel Macron și Keir Starmer trec amândoi printr-o perioadă dificilă și sunt bucuroși să sărbătorească împreună reînnoirea prieteniei franco-britanice.
Ministerul de Externe precizează că evenimentul la care a participat Viorel Hrebenciuc, condamnat definitiv la închisoare într-un dosar de corupție, nu a făcut parte din evenimentele organizare de Pavilionul României la Expo Osaka 2025.
Între semnale contradictorii, tweet-uri incendiare, diplomație secretă și speculații privind escaladarea militară, președintele SUA pare să navigheze printr-un conflict care l-ar putea trage în războiul pe care a promis că îl va evita.
România și Polonia se confruntă împreună cu amenințările contemporane, provenite în mare parte de dincolo de granițele noastre estice, unde războiul de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei, potrivit unui comunicat comun al MAE român și polonez.
Premierul a fost deranjat de pozițiile Ministerului de Externe după plecarea fraților Tate în SUA și față de interferențele lui Elon Musk în politica internă a României.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.