Guvernul ungar a adoptat, în prima sa ședință după alegerile din aprilie, un „Memorandum pentru protecția maghiarilor din Transcarpatia”, document care a fost trimis deja liderilor tuturor țărilor NATO, precum și secretarului general al Alianței.
Ambasada Federației Ruse susține că e falsă informația lansată de Serviciu de securitate al Ucrainei, potrivit căruia serviciile speciale ruse au planificat incendierea a două școli cu predare în limba română din regiunea Cernăuți.
Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a făcut joi o vizită de lucru la Cernăuți, Ucraina, prilej cu care a avut o întrevedere cu omologul ucrainean, Pavlo Klimkin. În centrul atenției s-a aflat situația învățământului în limbile minorităților.
Executivul a modificat miercuri o ordonanță de urgență pentru a veni în sprijinul etnicilor români din Ucraina, afectați de noua Lege a educației promulgată recent de președintele Petro Poroșenko.
Președintele Klaus Iohannis a avut miercuri o convorbire telefonică cu omologul ucrainean, Petro Poroșenko, la solicitarea acestuia. Principala temă de discuție a fost Legea Educației recent adoptată și care-i afectează pe etnicii români din Ucraina.
Pavel Klimkin a spus la București că Legea educației nu restrânge dreptul minorităților de a învăța în limba maternă, ci le oferă posibilitatea unei mai mari implicări în societate. Spre deosebire de Ungaria, România susține în continuare Kievul.
Ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, declară că noua lege ucraineană a învățământului încalcă principiile Acordului de asociere UE-Ucraina și anunță că va iniția o reuniune consultativă a miniștrilor de externe pentru revizuirea Acordului.
Declarația a fost făcută marți agenției MTI de către ministrul de Externe, Péter Szijjártó, după ce președintele Petro Poroșenko a promulgat legea care îngrădește predarea în limba minorităților din Ucraina. România nu a avut o reacție oficială.
Președintele Ucrainei a promulgat controversata Lege a educației. Comunitatea românească din Ucraina îi solicitase lui Petro Poroșenko să blocheze prin veto această lege, considerând că duce la asimilarea lingvistică a minorităților naționale.
Parlamentul de la Kiev a adoptat o lege prin care desființează sistemul de învățământ în limba maternă. Românii din regiunea Cernăuți și maghiarii din Transcarpatia solicită președintelui să blocheze prin veto noua lege.
Centrul Cultural Român ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți a sesizat Procuratura regiunii Cernăuți, în legătură cu faptul că nu este respectată hotărârea instanței privind suspendarea procesului de lichidare a trei școli cu predare în limba română.
Cât de digitale vor fi investițiile în agricultură și în dezvoltarea rurală în ultimii ani? O înrebare la care condițiile pandemiei par să forțeze acțiunea urgentă. O întrebare la care Comisia Europeană răspunde și prin finanțări concrete.