Polițiștii Secției 2 Ploiești au deschis un dosar penal pentru profanare de cadavre sau morminte, după ce mai multe monumente funerare din Cimitirul Evreiesc au fost distruse.
Ministerul Afacerilor Externe urmărește îndeaproape evoluția situației din Israel și condamnă cu fermitate tirurile de rachetă lansate din Fâșia Gaza, care vizează zone civile locuite din Israel.
Un tânăr de 25 ani din București, cu afecțiuni psihice, a fost reținut de către procurorii Parchetului Judecătoriei Sect. 1 în dosarul amenințărilor antisemite transmise actriței Maia Morgenstern. El a fost plasat de judecători sub control judiciar.
Un avion El Al Boeing 737-900 a decolat luni, la ora locală 11:21, de la Tel Aviv către Abu Dhabi, primul zbor comercial dintre Israel și Emiratele Arabe Unite, după stabilirea relațiilor diplomatice între cele două state, relatează Times of Israel.
Turcia acuză Emiratele Arabe Unite (EAU) de ”trădarea cauzei palestiniene”, după ce președintele SUA a anunțat un acord de normalizare a relațiilor cu Israel.
Donald Trump a anunțat joi un ”acord de pace istoric” între Israel și Emiratele Arabe Unite. În schimb, Israel va trebui să renunțe la anexarea Cisiordaniei, susține Donald Trump.
Președintele Klaus Iohannis a transmis cu prilejul comemorării a 79 de ani de la Pogromul din Iași un mesaj în care atrage atenția că astăzi ura este mascată în tactici populiste insidioase.
Palestinienii au renunțat să ceară un vot marți în Consiliul de Securitate al ONU pentru o rezoluție ce respinge planul de pace american, din cauza susținerii internaționale insuficiente, informează luni AFP, care citează surse diplomatice.
Președintele american Donald Trump a prezentat marți planul de pace pentru Orientul Mijlociu, respins în avans de palestinieni. Benjamin Netanyahu se duce miercuri la Moscova, pentru a discuta cu președintele rus Vladimir Putin despre acest plan.
Un Muzeu Național de Istorie a Evreilor și Holocaustului e ”un act cultural și istoric pe deplin justificat”, dar cedarea unui teren din parcul Muzeului Antipa ”este complet inadecvată și păguboasă”, susține Academia Română.
Președintele american Donald Trump a anunțat că se va deplasa la Pittsburgh, Pennsylvania, unde un bărbat înarmat a ucis 11 persoane și a rănit alte șase într-o sinagogă, relatează AFP și Reuters.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.