Un singur pacient rănit în exploziile de la stația GPL din Crevedia mai este internat în spital. Acesta a fost externat din spitalul din Italia pe 30 octombrie, și internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență "Pius Brînzeu" Timișoara.
Ministerul Apărării anunță joi dimineață descoperirea unui crater de dronă, cu posibilă explozie la impact, într-o zonă cu vegetație aflată în apropierea malului drept al Brațului Chilia, la aproximativ 3 km vest de localitatea Plauru.
Liderul USR și fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, susține că pe lotul Autostrăzii A7 unde a avut loc o explozie care a ucis patru oameni și a rănit alți cinci nu există contract semnat pentru dirigenția de șantier.
Planul roșu de intervenție a fost activat, în noaptea de miercuri spre joi, la ora 01,30, în urma unei explozii la o magistrală de gaz de la Călimănești, județul Vrancea. Incendiul a fost lichidat după circa trei ore.
O explozie a avut loc miercuri dimineață la o navă străină care se afla în zona Sulina. Echipajul, format din 12 oameni, au fost preluat de autorități și dus în siguranță pe uscat.
Acționarii firmei Flagas SRL, care deținea stația GPL de la Crevedia unde două explozii s-au soldat cu moartea a cinci oameni și cu rănirea a peste 50, au fost aduși din nou la audieri la Parchetul General miercuri dimineață.
A cincea persoană rănită în exploziile de la Crevedia a murit marți dimineață la Spitalul "Bagdasar Arseni" din București, anunță Ministerul Sănătății.
Premierul Marcel Ciolacu va avea efectuează prima vizită la Bruxelles de la preluarea mandatului, pentru a discuta cu oficialii europeni problemele economice și pentru a viziat doi răniți ai exploziilor de Crevedia care sunt internați acolo.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.