Un bărbat și-a pierdut, în doar o săptămână, atât fiica cât și soția, ambele infectate cu coronavirus. Fiica de 21 de ani a decedat luni, la Spitalul Județean din Pitești la o săptămână după ce murise mama ei.
Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA) recomandă părinților ai căror copii manifestă dificultăți emoționale din cauza distanțării sociale să apeleze la linia telefonică specială Family Tel.
Dorin Florea, primarul din Tg. Mureș, susține că cei care vor să facă un copil trebuie să îndeplinească anumite condiții, printre care un nivel de educație minim stabilit prin lege.
Consiliul a adoptat joi o Directivă prin care condițiile de muncă din întreaga UE vor deveni mai transparente și previzibile și o altă Directivă privind un echilibru mai bun între viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor.
În spotul audio-video realizat de Administrația Prezidențială și refuzat de CNA, președintele Klaus Iohannis îi cheamă pe români la referendumul din 26 mai, pentru a vota pentru o Românie în care nimeni nu e mai presus de lege.
CNA a respins marți cererea de adoptare a unei recomandări către televiziuni de difuzare a spotului audio-video realizat de Administrația Prezidențială referitor la referendumul din 26 mai în regim de anunț de interes public.
Biroul Electoral Central (BEC) a prezentat luni rezultatele parțaile ale referendumului după centralizarea a 98,3% din voturile exprimate, astfel că 20,96% dintre români au fost la urne în cele două zile.
Fostul președinte Traian Băsescu vede eșecul referendumului pentru familie ca fiind "o diplomă de maturitate" pe care și-au luat-o românii. Declarația lui vine în contextul în care el a votat pentru familie tradițională.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a susținut duminică seară, în cadrul unei conferințe de presă, că tentativa lui Liviu Dragnea și a PSD de a confisca referendumul a determinat oamenii să nu iasă la vot.
Fostul premier Adrian Năstase s-a plâns pe blogul lui că ar fi vrut să voteze la referendumul pentru familie "Da", dar are o interdicție de cinci ani de a alege și de a fi ales, motiv pentru care va sta acasă.
Potrivit informațiilor Paginademedia.ro din piața media, PSD este clientul care plătește difuzarea a două spoturi "Spune DA la referendum", care rulează la România TV, Antena 3 și B1TV.
Din motive ostensibile, schimburile economice ale României cu Japonia, precedente celui de-al Doilea Război Mondial au fost ignorate de istorici, până în ultimul deceniu al veacului trecut, scrie dr Radu Șerban.
Cât de digitale vor fi investițiile în agricultură și în dezvoltarea rurală în ultimii ani? O înrebare la care condițiile pandemiei par să forțeze acțiunea urgentă. O întrebare la care Comisia Europeană răspunde și prin finanțări concrete.