Parchetul European a demarat urmărirea penală împotriva a 23 de persoane pentru lucrările la calea ferată pe care s-a produs un grav accident feroviar în Grecia, scrie To Vima.
Kyriakos Mitsotakis se întâlnește joi cu înalți oficiali chinezi pentru a face din Grecia o "punte" între Uniunea Europeană și China, scrie presa elenă citând surse guvernamentale, într-un moment în care relațiile dintre cei două părți sunt fragile.
Nici măcar cel mai pervers scenarist nu ar fi putut imagina o asemenea comedie politică neagră, care încă nu știm cum se va sfârși pentru Syriza, dar care a produs deja o uriașă surpriză pentru o mare parte a opiniei publice din Grecia.
Președintele Republicii Cipru a răspuns de la tribuna ONU în mod categoric și hotărât la apelul inacceptabil al lui Erdogan adresat comunității internaționale de a recunoaște așa-zisa Republică Turcă a Ciprului de Nord.
Flota comercială a Chinei a detronat flota greacă din poziția de cea mai mare flotă din lume, poziție pe care a deținut-o mai bine de un deceniu,potrivit modului de măsurare a capacității totale, utilizate de firma de intermediere Clarksons Research.
Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General la Salonic, a fost notificat telefonic miercuri cu privire la spitalizarea unui român în localitatea Polygiros, după ce acesta a fost împușcat.
Propaganda rusă nu ratează nici măcar incendiile de pe teritoriul elen și ar putea acționa și în cazul unei cooperări mai strânse a Greciei cu țările est-europene. Această apropiere ar fi benefică pentru Grecia, dar și pentru România și alte state.
De la Dervenochoria până la Mandra, Agia Sotira și înapoi la Nea Peramos, Megara și Loutraki un foc se întâlnește cu altul și când nu se întâmplă așa, se găsesc mereu „binevoitori” care să „ajute”, comentează publicația To Vima.
Întâlnirea dintre premierul grec Mitsotakis și președintele turc Erdogan, în marja Summit-ului NATO de la Vilnius, a prilejuit „o discuție sinceră într-un climat pozitiv”, potrivit unor surse guvernamentale grecești, citate de Kathimerini.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.