Conflictul civil izbucnit în martie 2011 a transformat Alepul într-o ruină. Cei mai mulți locuitori au plecat, lăsând în urmă un oraș distrus, cunoscut altădată drept ”Perla Siriei”.
În harem, femeile erau pregătite pentru viață, spune Emine Erdogan, soția președintelui turc. Cuvintele sale au declanșat comentarii furioase și nedumerire.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.
Ieri, când realizam acest reportaj încă era pace. Astăzi ne-am trezit de la bubuitul obuzelor undeva departe. Se aud de la Cricova, aici unde locuim, iar în acest moment nu știm cine trage.