MAE recomandă cetățenilor români care se află pe Insula Thassos să evite deplasările în zona afectată de incendiu și să informeze de îndată Consulatul General al României la Salonic dacă sunt afectați de efectele acestui incendiu.
Europa arde. Ard temperaturile. Și arde pământul. Regatul Unit, Germania și Danemarca sunt în alertă și așteaptă cele 40 de grade de astăzi, situația similară și în Franța, inclusiv la Paris,
Un incendiu a izbucnit joi dimineață la Spitalul de Boli Infecțioase Ploiești. Doi pacienți au decedat, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova. Incendiul a fost stins.
Această tragedie se poate întâmpla oricând într-un alt spital din România, în condițiile în care instituțiile sanitare sunt obligate să funcționeze în clădiri cu infrastructură învechită, avertizează Federația Sanitas din România.
La Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța sunt mai multe nereguli, astfel că premierul Florin Cîțu i-a cerut primarului Vergil Chițac să-o demită pe managera instituției.
Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța e condus de managera Stela Halichidis din iunie 2009. Aceasta a obținut funcția pe vremea când instituția medicală se afla în subordinea primăriei condusă de Radu Mazăre.
Ministrul de interne, Lucian Bode, a declarat că în acest moment investigatorii clarifică dacă Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța avea sau nu obligația să dețină autorizație de securitate la incendiu.
Președintele Klaus Iohannis se declară "îngrozit" de tragedia de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța și spune că "statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii".
Inspectorul șef al ISU Dobrogea, Mihail-Cristian Amarandei, a declarat vineri că în luna februarie au fost depistate nereguli la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.