Comisia Europeană a anunțat joi cele 24 de noi universități europene - șapte fiind din România - care vor adera la primele 17 alianțe ale instituțiilor de învățământ superior selectate încă din 2019.
Banca Europeană de Investiții (BEI) va acorda 25 de milioane de euro pentru a crește calitatea, eficiența și eficacitatea predării, învățării și cercetării în cadrul Universității Politehnice din București (UPB).
Ministerul de Interne solicită demisia rectorului și a prorectorului Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, cercetați penal de DNA pentru instigare la șantaj, în dosarul privind amenințarea cu moartea a jurnalistei Emilia Șercan.
Președintele Consiliului Național al Rectorilor avertizează că, în ultimii ani, în România se înregistrează o scădere "dramatică" a numărului de studenți, țara noastră fiind sub media europeană în privința absolvenților de învățământ superior.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.