Exploziile în serie ale unor pagere au ucis marți în Liban nouă oameni și au rănit aproape 3000; multe din victime sunt luptători din gruparea șiită Hezbollah, apropiată de Iran, transmit agențiile de presă internaționale, preluate de Agerpres.
Ministra germană de Interne Nancy Faser a anunțat Comisia Europeană că extinde controalele la toate frontierele germane, relatează FAZ citând surse guvernamentale.
Extremiștii de dreapta câștigă teren, estimează serviciile germane de informații. Autoritățile sunt îngrijorate și de riscul crescut de atacuri islamiste, potrivit Les Echos.
Un email de amenințare cu bombă, trimis la cel puțin 35 de școli din Atena și suburbiile ei. Emailul a fost trimis în masă și în format identic de la o adresă electronică din străinătate, iar poliția greacă a demarat imediat o anchetă.
Mai multe țări occidentale, printre care Statele Unite și Germania, și-au exprimat regretul pentru mandatele de arestare solicitate de procurorul CPI împotriva liderilor israelieni, inclusiv a prim-ministrului Benjamin Netanyahu.
Mișcarea islamistă, aflată la putere din 2007 în Fâșia Gaza, culege de ani de zile informații despre locuitorii enclavei palestiniene, pentru a înăbuși orice disidență, potrivit unei investigații The New York Times.
Europa e în stare de alertă ridicată după atacul islamist de vineri de la Moscova, în care au fost uciși 137 de oameni veniți la un concert, scrie săptămânalul britanic The Spectator.
Un angajat al Bundesamt für Verfassungsschutz a fost arestat, fiind suspectat că a făcut, folosind un nume fals, declarații islamiste pe rețelele de socializare și că ar fi dezvăluit informații clasificate.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.