Statele Unite au anunțat excluderea Kosovo dintr-un program de exerciții militare, o primă sancțiune după decizia Priștinei de a instala primari albanezi în orașele din nordul țării cu majoritate sârbă, sursa unei reînnoiri a tensiunilor.
Aproximativ 25 de membri ai forței conduse de NATO (KFOR) au fost răniți luni în timpul ciocnirilor din nordul Kosovo, unde demonstranții sârbi cer retragerea primarilor albanezi, conform unui comunicat al KFOR, citat de AFP.
Cetățenii kosovari vor putea să călătorească în UE iar cetățenii țărilor UE în Kosovo fără viză timp de până la 90 de zile, se anunță într-un comunicat publicat după votul din plenul Parlamentului European.
Festivalul Balkan Trafik dedicat culturilor din Balcani revine la Namur, apoi la Bruxelles în perioada 27-29 aprilie, ocazie pentru La Libre Belgique să facă un reportaj în Kosovo, acolo unde a început totul.
Kosovo și Serbia își propun să încheie un acord privind normalizarea relațiilor "în acest an", a declarat prim-ministrul kosovar Albin Kurti pentru EURACTIV.
Premierul Kosovo, Albin Kurti, a declarat că formarea Uniunii Comunităților Sârbești (ZSO) din Kosovo nu este posibilă deoarece este anticonstituțională și că Serbia trebuie să plătească despăgubiri după războiul din 1999.
Ambasadorul SUA la Belgrad, Christopher Hill, a declarat că legăturile Serbiei cu Rusia slăbesc din zi în zi și în același timp se observă o creștere a interesului pentru colaborarea cu Uniunea Europeană și SUA.
Ministerele de externe ale anumitor state europene au primit o notă de la ambasada SUA în care se spune că Washingtonul consideră că problema primirii Kosovo în Consiliul Europei nu trebuie inclusă pe ordinea de zi a Comitetului Miniștrilor.
Planul european, respectiv planul franco-german de normalizare a relațiilor dintre Belgrad și Priștina, este noul cadru de negociere pentru rezolvarea problemei Kosovo a anunțat președintele Serbiei, Aleksandar Vucici.
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucici, a declarat pentru Bloomberg că Serbia este recunoscătoare Moscovei pentru sprijinul acordat în problema Kosovo, dar Serbia nu sprijină agresiunea împotriva Ucrainei, relatează Beta.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.