Rezoluția eurodeputatului român Dragoș Pâslaru privind soluții pentru tineri a fost adoptată miercuri seara de Parlamentul European, reunit la Strasbourg, cu 580 de voturi pentru, 57 împotrivă și 55 de abțineri.
Datele Eurostat arată că România se clasa pe locul 2 în rândul țărilor în care pandemia a afectat capacitatea de angajare a tinerilor #NEET – persoane neangajate cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani –, la începutul lui 2021.
Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (AM POCU) a lansat cinci ghiduri de finanțare în valoare de 551 mil. euro, pentru proiecte care vizează reducerea șomajului și creșterea ocupării, în special în rândul tinerilor.
Cele mai multe persoane cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani, care nu au statutul de angajat sau student, dar nici nu sunt implicate într-o activitate de pregătire, se aflau, în 2016, în România (23,6%), Italia (29,1%) și Grecia (23%).
Autoritățile lansează noi fonduri europene pentru sprijinirea tinerilor care au terminat studiile și nu au loc de muncă prin intemediul Programului Operațional Capital Uman.
Eurodeputatul S&D Victor Negrescu explică, într-un interviu acordat EurActiv, cum pot fi păstrați tinerii în țară, ce se poate face pentru ei la nivel european.Totodată, el prezintă viziunea europarlamentarilor sub 40 de ani privind viitorul Europei.
Noul raport publicat de Eurofound (Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și Muncă) analizează diversitatea NEET, adică cei care „nu sunt încadrați profesional și nu urmează un program de educație sau formare“.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.