PSD este partidul cu cele mai multe voturi la alegerile pentru consiliile locale. Deși datele indică o scădere cu peste două procente, acesta rămâne pe primul loc cu 28,4% intenții de vot, conform unui sondaj realizat de INSCOP pentru News.ro.
Nici DNA, nici procurorul de caz, nici polițiștii din cadrul Direcției nu au atribuții în legătură cu transportul și escortarea persoanelor aflate în stare de deținere în urma măsurii arestului preventiv, precizează instituția.
Liviu Dragnea vrea sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în dosarul de la Curtea de Apel București în care contestă noua conducere PSD, stabilită la Congres, relatează Mediafax.
Opoziția a reușit miercuri să împiedice strategia PSD de a programa sâmbătă votul pe moțiunea de cenzură. Câțiva social-democrați au preferat să nu urmeze linia partidului și au votat alături de opoziție sau s-au abținut.
Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, afirmă că moțiunea de cenzură ar urma să fie votată sâmbătă, într-un plen reunit al Camerei Deputaților și Senatului.
Un grup de protestatari a așteptat-o duminică pe Viorica Dăncilă, în fața Complexului Expozițional din Mamaia, unde s-a desfășurat ședința Organizației de Pensionari a PSD, ea susținând că aceștia nu reprezintă poporul.
Guvernul va depune plângere penală pe numele președintelui Klaus Iohannis, pe fondul afirmațiilor șefului statului, care a numit Guvernul ca fiind unul "corupt".
După ce președintele Iohannis a trimis-o în Parlament pentru un vot de încredere, Dăncilă a ieșit și a spus că va face acest lucru. Premierul a dat de pământ cu bărbații de stat și i-a cerut președintelui dovezi pentru afirmația ”guvern corupt”.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat că pentru PSD condamnarea lui Liviu Dragnea reprezintă un moment dificil. Ea a dat asigurări că în PSD nu există tabere și partidul va ieși mai unit.
După refuzul lui Klaus Iohannis, Lia Olguța Vasilescu a anunțat că vineri dimineața va merge la notar împreună cu Mircea Drăghici pentru a da declarații potrivit cărora niciunul dintre ei nu este incompatibil cu funcția de ministru.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.