Eurodeputații din Europa Centrală și de Est nu au reușit să amâne din nou votul asupra directivelor ce formează Pachetul Mobilitate, care includ noi restricții privind accesul pe piețele internaționale de transport rutier.
Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a anunțat miercuri că votul pe cele trei directive din Pachetul Mobilitate va fi amânat pentru 1 aprilie, iar cele trei rapoarte vor fi retrimise la Comisia pentru Transport și Turism (TRAN).
Din motive ostensibile, schimburile economice ale României cu Japonia, precedente celui de-al Doilea Război Mondial au fost ignorate de istorici, până în ultimul deceniu al veacului trecut, scrie dr Radu Șerban.
Cât de digitale vor fi investițiile în agricultură și în dezvoltarea rurală în ultimii ani? O înrebare la care condițiile pandemiei par să forțeze acțiunea urgentă. O întrebare la care Comisia Europeană răspunde și prin finanțări concrete.