Guvernul micșorează puternic tichetele Rabla și taie la jumătate finanțarea pentru fotovoltaice, arată „ordonanța trenuleț” pusă în dezbatere de Ministerul Finanțelor Publice, transmite Economedia.ro
Belgia alocă 2,5 milioane de euro pentru instalarea de panouri solare pe acoperișurile spitalelor ucrainene, a anunțat ministrul Energiei, Tinne Van der Straeten (Groen), citată de La Libre Belgique.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a semnat vineri Ordinul pentru aprobarea schemei de ajutor de stat privind sprijinirea producerii energiei electrice din surse regenerabile pentru întreprinderile din sectorul agricol și industria alimentară.
În Croația este nevoie de 48 de luni pentru obținerea autorizațiilor de instalare și conectare a panourilor solare la rețea și de 120 de luni pentru centralele eoliene.
Acum 5 ani a încălțat o pereche de galoși și a pornit pe jos, prin glod, pe imașurile din jurul satului. S-a suit pe cel mai înalt deal din țară, a privit în jos la buruianul mare cât ea și s-a îndrăgostit de vâlcica sculptată de vânt și ploi.
Prima stradă solară din lume a fost dată în funcțiune, joi, în Normandia, în nord-estul Franței, cu o tehnologie aflată încă în fază de testare prin care un kilometru de drum a fost pavat cu panouri solare deosebit de solide.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.