Guvernul Orban a acceptat un amendament depus de USR la legea bugetului, care prevede amânarea cu un an a intrării în vigoare a pensiilor speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de Consilii Județene.
Ordonanța de urgență a Guvernului privind Codul administrativ a fost publicată vineri seara în Monitorul Oficial. Ea conține mai multe modificări controversate.
Ministrul Fondurilor Europene a invitat Comisia Europeană să fie prudentă în ceea ce privește afirmațiile referitoare la riscul pe care și-l România prin adoptarea Codului administrativ.
Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a declarat că Pilonul II de pensii, administrat privat, va fi opțional. Ea a anunțat că va prezenta avantajele și dezavantajele contribuțiilor la Pilonul II de pensii.
Comisia specială pentru elaborarea Codului administrativ a adoptat miercuri un amendament care prevede ca primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene aleși după anul 1992 să primească o pensie specială.
Actualul Parlament va rămâne în istorie ca cel mai numeros, dar și pentru modul în care a încercat și a și reușit de multe ori să modifice legi în propriul beneficiu. "Brandul" lor ar putea fi "Marțea neagră".
Curtea Constituțională a României a decis miercuri că este neconstituțională legea referitoare la pensiile speciale pentru aleșii locali. Sesizarea a fost făcută de Guvern. Este a doua oară când CCR declară neconstituțională această lege.
Premierul Dacian Cioloș a declarat, luni, într-un interviu la RRA, că Guvernul a atacat, din nou, la Curtea Constituțională legea privind pensiile speciale pentru aleșii locali.
Senatul a adoptat, marți, proiectul de lege prin care aleșii locali care au cel puțin un mandat dus la capăt să beneficieze de pensii speciale. Proiectul a fost adoptat de către plen cu 101 voturi favorabile, unul "împotrivă" și șase abțineri.
Curtea Constituțională a decis, miercuri, că sunt neconstituționale dispozițiile privind pensiile speciale pentru aleșii locali. Legea a fost contestată de Guvern.
Cât de digitale vor fi investițiile în agricultură și în dezvoltarea rurală în ultimii ani? O înrebare la care condițiile pandemiei par să forțeze acțiunea urgentă. O întrebare la care Comisia Europeană răspunde și prin finanțări concrete.