Comisia Europeană ia o nouă decizie importantă pentru protecția mediului prin adoptarea de măsuri care restricționează microplasticele adăugate în mod intenționat în produse în temeiul legislației REACH a UE privind substanțele chimice.
Comisia ia o nouă decizie pentru protecția mediului prin adoptarea de măsuri care restricționează microplasticele adăugate în mod intenționat în produse în temeiul legislației REACH a UE privind substanțele chimice.
Comisia Europeană a decis vineri să înregistreze o inițiativă cetățenească europeană intitulată ”ReturnthePlastics", ce are ca scop reciclarea sticlelor de plastic.
Garanția pentru sticlele din plastic pe care Ministerul Mediului o va propune va fi de 50 de bani per sticlă, dacă respectivul ambalaj este de până în 3 litri, a declarat ministrul Tanczos Barna la Digi24.
Prima lecție deschisă de dezvoltare durabilă, parte a proiectului Educație la Înălțime, a avut loc joi, de la ora 11:00, fiind transmisă live cu drona de la Sfântu Gheorghe, din locul de vărsare a Dunării în Marea Neagră.
Peste 1.200 de kilograme de deșeuri din plastic a fost colectată de voluntarii WWF-România în cadrul proiectului „Patrula Zero Plastic”. Plasticul colectat a fost depozitat în țarcurile special amenajate la Mahmudia, Sulina, Sf. Gheorghe și Mila 23.
Comisia Europeană analizează interzicerea ambalajelor din plastic și stabilirea de noi cerințe pentru producători, a declarat comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevicius, într-un interviu acordat cotidianului german Die Welt.
Organizatorii de evenimente sportive sunt tot mai conștienți de impactul asupra mediului pe care le au astfel de evenimente și fac eforturi ca acestea să devină sustenabile, inclusiv prin reducerea și reutilizarea plasticului.
Plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg a aprobat miercuri interzicerea din 2021 a produselor din plastic de unică folosință precum farfurii, tacâmuri sau paie.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.