ÎPS Casian, arhiepiscop al Dunării de Jos, le transmite un mesaj dur celor care refuză vaccinarea împotriva COVID-19, afirmând că se înșală amarnic cei care cred că Dumnezeu lasă pe cineva să moară dacă se vaccinează.
Fostul episcop al Hușilor Cornel Onilă va fi cercetat în libertate, după ce judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis, vineri, contestația sa împotriva deciziei prin care a fost arestat preventiv.
Arhiepiscopul Teodosie a săvârșit în noaptea de marți spre miercuri un ritual întocmai celui din noaptea de Paște, precizând în timpul slujbei că-i va împărtăși pe cei care doresc. Acțiunile sale contravin deciziilor BOR.
Arhiepiscopul Tomisului a transmis programul slujbelor din noaptea de 26 spre 27 mai, de Odovania praznicului Învierii, ritual săvârșit întocmai celui din noaptea de Paște. Vasile Bănescu a spus că e o decizie asumată integral doar de Teodosie.
Curtea de Apel Iași a dispus vineri arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, pe numele de mirean Corneliu Onilă.
Fostul episcop al Hușilor Cornel Onilă a fost reținut, joi, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului Curții de Apel Iași, care-l acuză de viol și abuz sexual împotriva unui fost elev de-al său, scrie site-ul de investigații Să fie lumină.
În timp ce românii „se bat” cu temometrele cu laser (iritați că li se ia temperatura la intrarea în market), peste Prut, în Republica Moldova, preoții luptă cu antenele 5G pe care Moldova nu le are și cu vaccinul anti-COVID încă inexistent.
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților IPS Pimen, în vârstă de 90 de ani, a încetat din viață miercuri, la o lună după ce a fost diagnosticat cu coronavirus și a fost adus la Institutul ”Matei Balș” din Capitală.
31 de călugări de la Mănăstirea Putna au ajuns în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Județean Suceava, după ce au primit confirmări că sunt pozitivi la COVID-19.
Arhiepiscopul Sucevei Pimen, depistat cu COVID19, a fost transportat la București cu un elicopter militar, fapt ce a provocat o dezbatere aprinsă despre tratamentul privilegiat acordat unei înalte fețe bisericești în comparație cu pacienții de rând.
Ministrul sănătății recomandă de Paște izolarea la domiciliu și distanțarea socială. Premierul Ludovic Orban, în schimb, spune că nu există riscuri de răspândire a virusului, dacă se respectă prevederile Acordului MAI-BOR.
Cât de digitale vor fi investițiile în agricultură și în dezvoltarea rurală în ultimii ani? O înrebare la care condițiile pandemiei par să forțeze acțiunea urgentă. O întrebare la care Comisia Europeană răspunde și prin finanțări concrete.