Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat vineri că ordonanța de urgență prin care se transferă un număr de paturi spitalicești din sistemul public în cel privat va avea ca efect scăderea finanțării spitalelor publice.
Mai mulți senatori și deputați AUR au depus un proiect de lege prin care vor ca timp de 5 ani să fie interzisă vânzarea activelor statului și suspendarea operațiunilor aflate în curs de realizare.
Guvernul a adoptat miercuri un proiect de lege care abrogă un act normativ care suspenda dreptul companiilor de stat de a accesa fonduri din sectorul privat, a spus miercuri premierul Florin Cîțu. Șeful PSD amenință cu proteste în stradă.
Remus Truică a fost condamnat definitiv joi de ÎCCJ la șapte ani închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, iar prințul Paul al României a primit o pedeapsă de 3 ani și patru luni de închisoare.
Parlamentul a aprobat o lege inițiată de PSD care blochează vânzarea de acțiuni ale statului timp de doi ani de zile. Motivul oficial: efectele negative în plan economic ale crizei de coronavirus.
Compania românească Blue Air Aviation SA, care a participat, cu un an în urmă, la privatizarea transportatorului aerian Air Moldova, în cadrul unui proces controversat, lipsit de transparență, s-a retras din această afacere, scrie Report.md.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a preluat, alături de două fonduri de investiții, un pachet de peste 40% din Moldova Agroindbank, cea mai mare bancă comercială din Republica Moldova.
În cadrul conferinței de presă comună cu premierul Viorica Dăncilă, Pavel Filip a anunțat că Transgaz a câștigat licitația pentru privatizarea Vestmoldtransgaz.
Compania de stat Transgaz a depus, printr-o firmă înregistrată la Chișinău, o ofertă de cumpărare a Vestmoldtransgaz, din vânzarea căreia Guvernul Republicii Moldova vrea să obțină minim 9 milioane de euro.
Șerban Nicolae a declarat, pentru Mediafax, că a redepus proiectul care suspendă pe o perioadă de 5 ani privatizarea societăților comerciale și prevede că activele dobândite prin infracțiuni în procesul de privatizare intră în proprietatea statului.
Ca în fiecare an, Guvernul anunță o listă de companii de privatizat. Deși sunt mici șanse ca procesele de vânzare să fie măcar începute până la alegeri, și oricum este vorba de pachete minoritare, PSD a reacționat deja vehement.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.