România va delega 15 procurori la Parchetul European condus de Laura-Codruța Kovesi, potrivit ministrului justiției, Cătălin Predoiu. Inițial, Bucureștiul propusese 10 procurori.
Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretele de numire în funcție a noilor judecători și procurori absolvenți ai Institutului Național al Magistraturii, cărora le-a transmis că românii așteaptă să aibă "o conduită morală ireproșabilă".
Procurorul șef al DIICOT, Giorgiana Hosu, a infirmat parțial marți soluția de clasare a dosarului „10 august” și a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foștilor șefi din Jandarmerie.
DIICOT susține că a existat o complicitate morală a protestatarilor pașnici din Piața Victoriei, care nu s-au delimitat de cei care au exercitat violențe asupra forțelor de ordine, scrie HotNews.
Activitatea Direcției Naționale Anticorupție a fost afectată în ultimii ani atât de atacurile frecvente ale unor persoane cercetate sau chiar condamnate în urma anchetelor DNA, cât și de plecarea unor procurori, a spus șeful parchetului anticorupție.
Pentru ca Parchetul European să exercite o influență semnificativă, este nevoie ca instituția să dobândească îndeajuns de multe resurse financiare și de personal, a spus Laura Codruța Kovesi într-un interviu acordat EURACTIV Slovacia.
”Această decizie reprezintă un semnal de alarmă împotriva intervenției politicului în justiție în scopul evitării investigației penale”, a comentat ambasadorul SUA la București decizia CEDO în cazul Kovesi.
Deși s-a luptat din greu să o demită pe Laura Codruța Kovesi din fruntea DNA, Tudorel Toader spune că nu el este cel care a demis-o pe Laura Codruta Kovesi, în procesul de demitere existând trei factori.
Laura Codruța Kovesi a câștigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) procesul prin care a contestat decizia Curții Constituționale de revocare din funcția de procuror-șef al DNA.
Procurorii suceveni au constatat că au fost făcute teste cu prioritate unor persoane care nu aveau neapărat nevoie de ele, în timp ce probele recoltate unor angajați ai spitalului nu au fost înaintate către laboratoare specializate.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.
Ieri, când realizam acest reportaj încă era pace. Astăzi ne-am trezit de la bubuitul obuzelor undeva departe. Se aud de la Cricova, aici unde locuim, iar în acest moment nu știm cine trage.