Laura Codruța Kovesi a câștigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) procesul prin care a contestat decizia Curții Constituționale de revocare din funcția de procuror-șef al DNA.
Procurorii suceveni au constatat că au fost făcute teste cu prioritate unor persoane care nu aveau neapărat nevoie de ele, în timp ce probele recoltate unor angajați ai spitalului nu au fost înaintate către laboratoare specializate.
La nivelul instituțiilor județului Suceava nu au fost respectate măsurile dispuse cu privire la reglementările legislative în vigoare privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase", informează un comunicat al instituției.
Secția de procurori a CSM anunță că va sesiza Comisia Europeană după ce doi dintre membrii săi au fost citați la Secția specială într-un dosar înregistrat în 2018.
Adina Florea s-a retras din procedura de numire la conducerea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, după ce numirea ei a fost blocată de șapte ori.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat joi că Guvernul nu poate desființa ”peste noapte” Secția de investigare a infracțiunilor din justiție. Discuțiile pe această temă ar urma să înceapă anul viitor în Parlament.
Procurorii militari au deschis un dosar penal în cazul intervenției autorităților la Colectiv și pentru ascunderea imaginilor video de către pompieri, a anunțat Parchetul General.
Șefa CSM a anunțat marți că a decis să sesizeze CCR cu un conflict juridic de natură constituțională față de acțiunile ministrului justiției, Ana Birchall.
Patru din cei cinci procurori din CSM anunță că i-au cerut șefei CSM documentația care a stat la baza propunerilor de modificare a Legii de funcționare a ANI. Lia Savonea ar fi fost una dintre beneficiarele modificărilor.
Un membru al serviciilor americane de securitate susține că Donald Trump s-a folosit de poziția sa pentru a cere Ucrainei să intervină în alegerile prezidențiale din 2020, riscând astfel compromiterea securității naționale a SUA.
Parchetul General a anunțat preluarea dosarului înregistrat în urma acuzațiilor Biroului Electoral Central aduse unor candidați care ar fi prezentat liste de semnături care „prezintă elemente de similitudine evidentă”.
Și Parlamentul European, și Consiliul UE au optat pentru Laura Codruța Kovesi ca prim șef al Parchetului European, dar până la instalarea în funcție mai sunt mulți pași formali de parcurs.
Cardurile de energie, care reprezintă un sprijin pentru plata facturilor la energie, urmează să fie distribuite de pe 1 februarie populației, iar începând cu 20 februarie oamenii își pot plăti facturile cu acestea.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.