Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 vor începe, în această săptămână, audierile în dosarul în care mai multe studente de la SNSPA îl acuză pe profesorul Alfred Bulai de hărțuire sexuală, potrivit Agerpres.
Zeci de persoane au trimis online, în ultimele 24 de ore, reclamații și sesizări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 la adresa profesorului Alfred Bulai.
Guvernul, prin Ministerul Educației, promite din nou măsuri pentru a proteja victimele de abuzuri sexuale, după ce mărturiile unor tinere au scos la iveală o situație tulburătoare la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA).
Senatul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a aprobat marți, la propunerea rectorului Remus Pricopie, suspendarea prof. univ. dr. Alfred Bulai de la activitățile didactice, precum și din toate funcțiile pe care le ocupă.
Articol semnat de Mihaela-Alexandra Tudor, profesor univ. dr., specialist în media, politică și religie la Universitatea Paul Valéry Montpellier 3, Franța.
Sociologul Alfred Bulai, profesor și cunoscut analist politic la TV, în vârstă de 61 de ani, le cere studentelor să se dezbrace în fața lui, în practică, în camera unde este cazat și unde le cheamă să le ofere feedback academic.
Germania, prin intermediul Ambasadei la București, sprijină și în acest an proiectul „Susținerea cadrelor didactice din învățământul în limbă germană din România" cu o sumă totală de 1.133.000 de euro.
Catedra de profesor de fizică a președintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” a devenit vacantă și poate fi ocupat de un titular.
Mai putem vorbi despre profesia de cadru didactic ca fiind cea mai frumoasă meserie din lume? Întrebarea merită să fie pusă atunci când observăm că în Franța există un deficit de profesori în aproape jumătate din școlile secundar.
Premierul Marcel Ciolacu a continuat luni consultările cu reprezentanții sindicatelor din educație asupra aspectelor legate de salarizarea din sistemul de învățământ și buna funcționare a procesului educațional.
Programele de susținere a preșcolarilor, elevilor și studenților, derularea investițiilor în educație și eliminarea inechităților salariale au fost subiectele discutate astăzi de premierul Marcel Ciolacu cu reprezentanții sindicatelor din educație.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.