Departe de platourile de televiziune și de polemicile zgomotoase din social media, dezbaterea despre educație ajunge uneori să fie formulată cel mai limpede de cei care lucrează zilnic în interiorul sistemului.
Klaus Iohannis a declarat, marți, că proiectul de țară trebuie să aibă în vedere un model de dezvoltare economică sustenabilă, o guvernare responsabilă, decuplarea clientelei de la banul public prin eliminarea corupției și reducerea birocrației.
Președintele Iohannis a declarat, după o întâlnire cu liderii partidelor parlamentare, că le-a propus elaborarea unui proiect de țară postaderare. Documentul, asumat de toți liderii politici, va stabili locul și nivelul de ambiție al României în UE.
Iuliu Winkler face un scurt bilanț al celor nouă ani de apartenență a României la UE, apreciind că avem nevoie de un proiect de țară pentru sporirea performanței europene. Pe de altă parte, europarlamentarul PPE se teme pentru viitorul Europei.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.