După decenii întregi de dezvoltare sclerotică, s-ar putea prea bine ca italienii să se gândească cu oarecare nostalgie la trecut. Pentru Marea Britanie, tragedia este aceea că ea însăși riscă să o apuce pe același drum, scrie The Telegraph.
Raportul
anual, întocmit de The Legatum Institute, privind nivelul de prosperitate în
lume arată că din 2011 situaţia în Republica Moldova degradează de la an la an.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.