Cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomației, Klaus Iohannis a făcut un scurt bilanț al mandatului său, apreciind că în cei 10 ani s-au obținut ”succese valoroase” pentru România.
Susținând puternic Ucraina, ne apărăm pragmatic propria securitate, a declarat marți ministrul de externe, Bogdan Aurescu, în deschiderea Reuniunii Anuale a Diplomației Române.
Șeful statului le-a transmis diplomaților că stabilitatea și credibilitatea României în politica externă înseamnă și apărarea statului de drept, a independenței justiției și combaterea corupției. Mesajul său vine în contrast cu cel al lui Tăriceanu.
Președintele i-a transmis lui Valeri Kuzman, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare, că este necesară reconstruirea încrederii și respectul pentru dreptul internațional pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale.
Klaus Iohannis face apel la echilibru și rațiune în apropiata campanie electorală, criticând luările de poziție ale unor politicieni pe teme de politică externă. Președintele acuză iresponsabilitatea și lipsa de maturitate a acestora.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.